Evenimentul “Concursul școlar”
a constat în alcătuirea de eseuri/povești sau compuneri cu tematica
combaterii discriminarii și promovării multiculturalismului și a fost
organizat în 3 școli din județul Sălaj.
În perioada 14-25 Ianuarie 2019 acest eveniment a avut loc în cadrul următoarelor instituții școlare - Școala Gimnazială “Petre Hosu” Cheud, Școala Gimnazială “Traian Crețu” Năpradea, Grup Școlar “Octavian Goga” Jibou, jud. Sălaj, în intervalul orar cuprins între orele 12:00-14:00 - Concursul școlar nr. 2 - cu tematica: ,,Eu nu discriminez!”.
La eveniment au participat 90 de elevi (30 de elevi din fiecare instituție școlară).
După predarea și evaluarea lucrărilor s-a ajuns la concluzia ca nu se pot compila în format editabil frumoasele gânduri și emoția transmisă de acești copii prin lucrările lor. De aceea fiecare persoană poate să tragă propriile concluzii atunci când parcurge lucrările pe care le atașăm prezentului articol. La finalizarea concursului, dorința manifestată de copii a fost să revenim în cadrul scolii și cu alte propuneri de activități. Bucuria și exprimarea sinceră s-a citit pe chipul acestor elevi.
Participanții au primit diplome, tricouri și sepci cu mesaje antidiscriminare. Elementele care confirmă că această activitate și-a atins obiectivele sunt: seriozitatea cu care s-a participat la eveniment, sinceritatea care s-a desprins din exprimarea copiilor, bucuria elevilor manifestată la primirea recompenselor și nu în ultimul rând emoția și trăirea așternute pe colile de hârtie.

Mulțumim și pe această cale instituțiilor școlare pentru interesul manifestat în vederea participării la acest eveniment.